Informații privind bagajele

BAGAJE DE MÂNĂ PERMISE 


Clasa economică

 

Light Fare


Aveți dreptul la un (1) bagaj la bord:

un bagaj de mână de până la 8 kg și cu dimensiuni de până la 56 cm X 45 cm X 25 cm, care poate fi depozitat în compartimentul de bagaje de sus sau un accesoriu (geantă de mână de damă/bărbătească sau o husă subțire pentru laptop) care trebuie să încapă sub scaunul din fața dvs.

Pentru zborurile operate cu Olympic Αir (DH8-100 și ATR), bagajul de mână nu poate depăși 55 cm x 40 cm x 23 cm și 8 kg.

Notă: Dacă călătoriți în clasa Economy cu tariful Light și spațiul de depozitare din cabină este plin, vi se va cere să vă înregistrați gratuit bagajul de cabină la îmbarcare. Veți primi o "Chitanță de bagaje" la poartă și vă veți putea ridica bagajul de la banda de bagaje. Va trebui să îndepărtați obiectele de valoare (de exemplu, laptopuri, aparate foto, power bank-uri) înainte de a le preda.

Tariful Flex, Family & ComfortFlex


Aveți dreptul la două (2) bagaje la bord:

un bagaj de mână de până la 8 kg și cu dimensiuni de până la 56 cm X 45 cm X 25 cm, care poate fi depozitat în compartimentul de bagaje de sus și un accesoriu (geantă de mână de damă/bărbătească sau o husă subțire pentru laptop) care trebuie să încapă sub scaunul din fața dvs.

Pentru zborurile operate cu Olympic Αir (DH8-100 și ATR), bagajul de mână nu poate depăși 55 cm x 40 cm x 23 cm și 8 kg.
 

Clasa business


Aveți dreptul la două (2) bagaje la bord:

un bagaj de mână de până la 13 kg și cu dimensiuni de până la 56 cm X 45 cm X 25 cm, care poate fi depozitat în compartimentul de bagaje de sus și un accesoriu (geantă de mână de damă/bărbătească sau o husă subțire pentru laptop) care trebuie să încapă sub scaunul din fața dvs.

Pentru zborurile operate cu Olympic Αir (DH8-100 și ATR), bagajul de mână nu poate depăși 55 cm x 40 cm x 23 cm și 8 kg.


Note

  • Toate articolele suplimentare, cum ar fi haina, umbrela, camera foto mică sau punga cu articole cumpărate din magazine duty-free, trebuie să fie transportate în bagajul de mână. În caz contrar, articolul suplimentar respectiv va fi considerat bagaj suplimentar și veți fi taxat(ă) corespunzător.
  • Capacitatea de depozitare în cabina avionului este limitată. În consecință:
    • dacă bagajul dvs. de mână se încadrează în limitele admise, dar nu există suficient spațiu în cabină, vi se va cere să îl înregistrați pentru a transportat gratuit la cală. Această procedură are loc în momentul îmbarcării în aeronavă. Apoi, veți primi un tichet pentru recuperarea bagajelor, nu veți plăti nicio taxă suplimentară și vă veți putea recupera bagajul de pe banda de recuperare a bagajelor la aeroportul de destinație. Trebuie să vă asigurați că ați scos toate obiectele care nu sunt adecvate pentru transportul în cală (de ex. laptopuri, camere foto etc.) înainte de a înregistra bagajul.
    • orice articol care depășește limitele de mărime și greutate ale bagajului de mână va fi înregistrat la destinația finală și veți suporta taxele aferente pentru bagajele de cală. În acest caz, veți primi un tichet pentru recuperarea bagajelor și vă veți putea recupera bagajul de pe banda de recuperare a bagajelor la aeroportul de destinație. De asemenea, trebuie să vă asigurați că ați scos toate obiectele care nu sunt adecvate pentru transportul în cală (de ex. laptopuri, camere foto etc.) înainte de a înregistra bagajul.
     
    Vă informăm că în bagajul de mână puteți transporta următoarele articole:
    • produse lichide care vor fi introduse în recipiente cu o capacitate maximă de 100 ml fiecare. Toate recipientele trebuie să fie incluse într-o pungă de plastic transparentă, resigilabilă, cu o capacitate maximă de 1 litru. Fiecare pasager poate transporta o singură pungă sigilată și trebuie să o prezinte separat la controlul de securitate, pentru examinarea ulterioară.
    • lichide necesare în scopuri medicale sau dietetice și alimente pentru bebeluși. Este important de menționat că vi se poate solicita să demonstrați că aceste lichide sunt esențiale pentru a le transporta la bord. Pasagerii cu afecțiuni cronice care au nevoie de medicamente trebuie să prezinte, la cerere, un certificat medical relevant.
    • produse achiziționate din magazinele duty-free. Aceste articole trebuie introduse în pungi speciale sigilate, furnizate de magazinele respective. Nu deschideți aceste pungi înainte de trecerea pe la punctul de control de securitate; în caz contrar, conținutul din acestea poate fi confiscat la punctul de control. Rețineți faptul că toate aceste lichide sunt în plus față de cantitățile de lichide incluse deja în punga resigilabilă (menționată deja mai sus).

Personalul care efectuează controlul de securitate are obligația de a solicita eliminarea lichidelor care nu respectă condițiile specificate de noul regulament european. Produsele respective vor fi apoi trimise spre reciclare.


BAGAJE DE CALĂ PERMISE 



În conformitate cu politica privind transportul bagajelor, pasagerilor li se permite să înregistreze gratuit un anumit număr de bagaje și până la o anumită greutate, în funcție de clasa locului (economică sau business) pe care au selectat-o. 

Economică/Light, Flex și Family – 0 bagaje
Economică/ComfortFlex – 1 bagaj de până la 23 kg, gratuit
Business – 2 bagaje de până la 32 kg fiecare, gratuit

Membrii de nivel Gold ai programului Miles+Bonus*
și membrii de nivel Gold ai programului Star Alliance au dreptul de a transporta gratuit un bagaj suplimentar, indiferent de clasa tarifară aplicabilă călătoriei lor (32 kg la clasa business și 23 kg la clasa economică).

*Beneficiul este disponibil și pentru zborurile Olympic Air.


BAGAJELE SUPLIMENTARE ȘI PESTE LIMITA DE GREUTATE ADMISĂ



Bagajul suplimentar este orice bagaj care depășește limita pentru bagajele de cală permise gratuit corespunzătoare tarifului dvs., adică primul bagaj dacă aveți un bilet Light sau Flex, al doilea bagaj dacă aveți un bilet ComfortFlex sau al treilea bagaj dacă zburați la clasa business.

Orice bagaj de cală care cântărește peste 23 kg și până la 32 kg este considerat bagaj peste limita de greutate admisă. Bagajele care cântăresc peste 32 kg pot fi acceptate doar ca marfă.

Taxele afișate în tabelul de mai jos se aplică în cazul bagajelor suplimentare sau peste limita de greutate admisă.

Dacă doriți să transportați un bagaj suplimentar care depășește limita de greutate admisă, veți plăti o taxă dublă.

Taxele se aplică numai zborurilor operate cu aeronave AEGEAN și Olympic Air.
 
 

Bagajul de cală  Plata în avans Plata la aeroport Plata la poartă
Zboruri interne Până la 23 kg 10€ - 30€
20€ - 37€
40€
  Peste 23 și până la 32 kg*  Cost suplimentar 10€ - 40€  Cost suplimentar 25€ - 50€  Cost suplimentar 40€
Zboruri internaționale Până la 23 kg 20€ - 50€
30€ - 60€
50€ - 60€
  Peste 23 și până la 32 kg* Cost suplimentar 20€ - 65€   Cost suplimentar 30€ - 65€ Cost suplimentar 50€ - 70€ 
 
Taxele depind de destinație și de data zborurilor. Tariful real va fi afișat în momentul rezervării. 
* Costuri suplimentare pentru bagajele în exces sau supraponderale, în funcție de limita de bagaj pentru categoria tarifară.
  

Note

  • Pentru informații despre termenii și condițiile care se aplică bagajelor suplimentare sau peste limita de greutate admisă pentru zborurile cu companiile aeriene partenere (zboruri codeshare), contactați centrul nostru de relații cu clienții.


Puteți adăuga bagaje suplimentare sau puteți transporta bagaje cu exces de greutate într-unul din următoarele moduri:

  • când faceți o rezervare online prin canalele digitale oficiale ale AEGEAN sau Olympic Air;
  • din secțiunea Rezervarea mea, după achiziționarea biletului și cu până la 2 ore înainte de plecarea programată;
  • prin intermediul Centrului nostru de relații cu clienții. Dacă doriți să achiziționați în avans bagaje prin intermediul centrului de relații cu clienții după emiterea biletului dvs., se va aplica o taxă de serviciu de 8 EUR per pasager. Puteți să achiziționați în avans bagaje cu până la 2 ore înainte de plecare.