Notificare privind confidențialitatea


1. Despre noi


1.1 Bun venit la Notificarea AEGEAN Group privind confidențialitatea. Vă respectăm confidențialitatea și ne angajăm să vă protejăm datele cu caracter personal. Această notificare privind confidențialitatea vă informează asupra modului în care vă protejăm datele cu caracter personal în calitate de client al AEGEAN Group, client potențial, vizitator sau utilizator al site-ului nostru web și/sau al aplicației noastre și vă oferă informații despre drepturile dvs. la viața privată și modul în care vă protejează legislația. Aegean este operatorul de date și îi revine responsabilitatea pentru datele dvs. cu caracter personal.

1.2 Am numit un responsabil cu protecția datelor, care este responsabil pentru gestionarea întrebărilor legate de această notificare privind confidențialitatea. Dacă aveți întrebări despre notificarea privind confidențialitatea, inclusiv solicitări de exercitare a drepturilor dvs. legale, contactați responsabilul cu protecția datelor folosind următoarele date de contact.
 

Date de contact

Datele noastre complete sunt:
Numele complet al entității juridice: Aegean Airlines S.A. și Olympic Airlines S.A. (denumite în comun ca „AEGEAN Group”)
Numele responsabilului cu protecția datelor: Marios Menexiadis
Adresa de e-mail: dpo@aegeanair.com sau privacy@aegeanair.com
Adresa poștală: B57 Athens International Airport, Spata 19019, Atena, Grecia

Aveți dreptul de a trimite în orice moment o reclamație către autoritatea de supraveghere din țara dvs. referitoare la probleme legate de protecția datelor. În Grecia, aceasta este Autoritatea pentru Protecția Datelor din Grecia, ale cărei date le găsiți dacă accesați următorul link: www.dpa.gr. Însă apreciem oportunitatea de a rezolva eventualele probleme înainte să vă adresați autorității pentru protecția datelor, prin urmare vă rugăm să ne contactați în primă instanță folosind datele de contact de mai sus.

1.3 Rețineți că pentru toate operațiunile de prelucrare descrise aici, AEGEAN Group operează în calitate de operator comun al datelor dvs. cu caracter personal. Aceasta înseamnă că avem un aranjament contractual special care ne permite să partajăm în siguranță date, mijloace și scopuri, pentru a ne oferi fără probleme serviciile și toate operațiunile noastre relevante. În cazul în care aveți vreo solicitare de protecție a datelor pentru oricare dintre companiile AEGEAN Group, vă sfătuim să vă adresați responsabilului AEGEAN Group pentru protecția datelor, așa cum s-a menționat mai sus.

2. Modificări ale notificării privind confidențialitatea și obligația dvs. de a ne informa referitor la modificări


Această versiune a fost actualizată ultima dată pe 17 mai 2023. Dacă ne contactați, puteți obține versiuni mai vechi. Această notificare înlocuiește toate divulgările anterioare pe care le-am făcut referitoare la practicile noastre privind informațiile. Ne rezervăm dreptul de a modifica notificarea și de a aplica orice modificări informațiilor colectate anterior, în condițiile permise de lege. Dacă apar modificări esențiale ale acestei notificări sau dacă practicile noastre privind informațiile se schimbă pe viitor, vă vom anunța postând modificările pe site-ul nostru web. Este important ca datele dvs. cu caracter personal pe care le deținem să fie corecte și de actualitate. Vă rugăm să ne țineți la curent cu eventualele modificări ale datelor dvs. cu caracter personal pe durata utilizării serviciilor noastre.
 

3. Categorii de informații pe care le colectăm


Putem să colectăm, să utilizăm, să stocăm și să transferăm diferite tipuri de date cu caracter personal, pe care le-am grupat după cum urmează::
  • date de identificare, care includ prenumele, numele înainte de căsătorie, numele de familie, numele de utilizator sau un identificator similar, starea civilă, titlul, data nașterii și sexul;
  • date de contact, care includ adresa de facturare, adresa de livrare, adresa de e-mail și numerele de telefon;
  • date financiare, care includ datele contului bancar și ale cardului de plată;
  • date despre tranzacții, care includ date despre plățile primite și făcute de dvs. și alte date despre produsele și serviciile pe care le-ați achiziționat de la noi;
  • date de apel, care includ înregistrarea vocii dvs. și a notele respective cu privire la apel, atunci când contactați centrul nostru de relații cu clienții în scopuri tranzacționale;
  • date tehnice, care includ adresa de protocol de internet (IP), datele dvs. de conectare, tipul și versiunea browserului, setarea fusului orar și locația, tipurile și versiunile de pluginuri pentru browser, sistemul de operare și platforma și alte tehnologii de pe dispozitivele pe care le utilizați pentru a accesa acest site web;
  • date de profil, care includ numele de utilizator și parola dvs., achizițiile sau comenzile pe care le-ați făcut, interesele, preferințele, feedbackul și răspunsurile dvs. la sondaje;
  • date de utilizare, care includ informații despre modul în care utilizați site-ul web, produsele și serviciile noastre, inclusiv cookie-uri și pixeli de urmărire;
  • date de marketing și pentru comunicații, care includ preferințele dvs. privind primirea de materiale de marketing de la noi și de la terți și preferințele dvs. privind comunicarea;
  • date privind sănătatea, oferite de dvs. pentru ca Aegean să vă deservească mai bine și să facă adaptări în funcție de nevoile dvs. speciale (de exemplu, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități).

 
4. Cum colectăm informațiile dvs.


Colectăm date cu caracter personal despre dvs. ori de câte ori utilizați serviciile noastre (indiferent dacă sunt servicii oferite direct de noi sau de alte companii ori reprezentanți care acționează în numele nostru), atunci când călătoriți cu noi, când folosiți site-urile web, centrul de relații cu clienții sau aplicațiile noastre pentru dispozitive mobile..
 

5. De ce vă prelucrăm informațiile


Vom folosi datele dvs. cu caracter personal numai atunci când legea ne permite acest lucru. În general, vom utiliza datele dvs. cu caracter personal numai atunci când:
  • trebuie să executăm contractul pe care suntem pe cale să îl încheiem sau l-am încheiat cu dvs.;
  • este necesar pentru interesele noastre legitime (sau cele ale unei terțe părți) și interesele și drepturile dvs. fundamentale nu prevalează asupra acestor interese;
  • trebuie să ne conformăm unei obligații legale sau de reglementare;
  • v-ați dat consimțământul explicit în acest sens.
În cazul în care ne bazăm pe consimțământ ca temei juridic pentru prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, rețineți că aveți dreptul de a vă retrage consimțământul în orice moment dacă ne contactați folosind datele de contact indicate în paragraful 1 de mai sus.
În general, nu ne bazăm pe consimțământ ca bază legală pentru prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, altfel decât în legătură cu trimiterea de comunicări de marketing direct către non-clienți sau în cazul în care prelucrăm categorii speciale de date cu caracter personal. Aveți dreptul de a vă retrage orice consimțământ furnizat, în orice moment, folosind datele de contact menționate la paragraful 1 de mai sus sau dezabonându-vă direct de la comunicările relevante.

6. Scopuri în care vom utiliza datele dvs. cu caracter personal


Am descris mai jos toate modurile în care intenționăm să prelucrăm datele dvs. cu caracter personal și temeiurile juridice pe care ne bazăm pentru a face acest lucru. De asemenea, am identificat interesele noastre legitime, unde este cazul.

Rețineți că putem prelucra datele dvs. cu caracter personal în baza mai multor temeiuri juridice, în funcție de scopul precis în care folosim datele. Contactați-ne dacă aveți nevoie de detalii despre temeiul juridic exact pe care ne bazăm pentru a prelucra datele dvs. cu caracter personal în cazul în care au fost prezentate mai multe temeiuri în tabelul de mai jos.

 Scop/Activitate Tipul de date  Baza legală pentru prelucrare, inclusiv baza interesului legitim 
Pentru a vă înregistra ca client, utilizator (Contul meu), membru nou (Miles+Bonus) (a) Identitate
(b) Contact
Executarea unui contract cu dvs.
Pentru a procesa și livra comanda dvs., inclusiv:
(a) Gestionarea plăților, a taxelor și a comisioanelor
(b) Colectarea și recuperarea sumelor pe care ni le datorați
(a) Identitate
(b) Contact
(c) Chestiuni financiare
(d) Tranzacții
(e) Marketing și comunicații
(f) Date de apel
a) Executarea unui contract cu dvs.
(b) Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a ne recupera datoriile)
Pentru a gestiona relația cu dvs., lucru care presupune: (a) Să vă anunțăm referitor la modificările aduse condițiilor sau notificării noastre privind confidențialitatea
(b) Să vă solicităm să scrieți o recenzie sau să participați la un sondaj ;
(a) Identitate
(b) Contact
(c) Profil
(d) Marketing și comunicații
(a) Executarea unui contract cu dvs.
(b) Necesar pentru respectarea unei obligații legale
(c) Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a menține la zi evidențele și pentru a analiza modul în care clienții folosesc produsele/serviciile noastre)
Pentru a vă da posibilitatea să participați la o tombolă cu premii, un concurs sau să completați un sondaj (a) Identitate
(b) Contact
(c) Profil
(d) Utilizare
(e) Marketing și comunicații
(a) Executarea unui contract cu dvs.
(b) Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a analiza modul în care clienții folosesc produsele/serviciile noastre și pentru a le dezvolta și a ne extinde afacerea)
Pentru a administra și a proteja compania și site-ul nostru web (inclusiv remedierea erorilor, analiza datelor, testare, întreținerea sistemului, asistență, raportarea și găzduirea datelor) (a) Identitate
(b) Contact
(c) Aspecte tehnice
(a) Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru desfășurarea activității, oferirea de servicii de administrare și IT, securitatea rețelei, pentru a preveni frauda și în contextul unei reorganizări a companiei sau al unui exercițiu de restructurare a grupului)
(b) Necesar pentru respectarea unei obligații legale
Pentru a vă oferi conținut și reclame relevante ale site-ului web și pentru a măsura sau înțelege eficacitatea reclamelor pe care vi le oferim (a) Identitate
(b) Contact
(c) Profil
(d) Utilizare
(e) Marketing și comunicații
(f) Aspecte tehnice
Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a analiza modul în care clienții folosesc produsele/serviciile noastre, pentru a dezvolta produsele și serviciile
Pe baza consimțământului cu privire la datele colectate prin cookie-urile de publicitate/ analiză a vizitatorilor și tehnologii similare, pentru a ne dezvolta afacerea și pentru a ne informa strategia de marketing
Pentru a folosi analiza datelor pentru a ne îmbunătăți site-ul web, produsele/serviciile, marketingul, relațiile cu clienții și experiențele (a) Aspecte tehnice
(b) Utilizare
Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a defini tipurile de clienți pentru produsele și serviciile noastre, pentru a ne menține site-ul web actualizat și relevant, pentru a ne dezvolta afacerea și pentru a ne informa strategia de marketing)
Dacă sunteți deja client, să vă adresați sugestii și recomandări generice și personalizate despre bunuri sau servicii care vă pot interesa, prin mesaje de marketing direct (adică direcționate direct pe baza datelor dvs. de contact) pe următoarele canale: e-mail, SMS, Viber, Whatsapp, notificare push, apel telefonic, campanie social media). Vă puteți dezabona de la toate canalele și marketingul direct utilizând linkul de subsol respectiv sau contactându-ne. a) Identitate
(b) Contact
(c) Aspecte tehnice
(d) Utilizare
(e) Profil
Necesar pentru interesele noastre legitime (pentru a ne dezvolta produsele/serviciile și a ne dezvolta afacerea), în combinație cu L. 3471/2006 grecesc sau legislația respectivă de implementare a ePrivacy și preexistenta noastră relație comercială.

Dacă v-ați furnizat și consimțământul cu privire la cookie-urile de publicitate/analiză a vizitatorilor și tehnologii similare, activitatea dvs. de navigare pe site-urile noastre web sau aplicațiile pentru dispozitive mobile (de exemplu, conținutul coșului dvs.) poate fi corelată cu datele dvs. de contact pentru a primi comunicări direcționate.
În cazurile de mai sus, AEGEAN Group va aplica proceduri automatizate pentru a analiza comportamentul și preferințele dvs., astfel încât să identifice și să sugereze servicii și bunuri care ar putea fi de interes.
Dacă nu sunteți deja client, pentru a vă înscrie la newsletter-ul nostru și pentru a primi sugestii și recomandări generice și personalizate despre bunuri sau servicii care vă pot interesa, prin mesaje de marketing direct pe următoarele canale: e-mail, SMS, Viber, Whatsapp, notificare push, apel telefonic, campanie social media). Vă puteți dezabona de la toate canalele și marketingul direct utilizând linkul de subsol respectiv sau contactându-ne. (a) Identitate
(b) Contact
(c) Aspecte tehnice
(d) Utilizare
(e) Profil
Pe baza consimțământului dvs. pentru a primi comunicări de marketing direct.

Dacă v-ați furnizat și consimțământul cu privire la cookie-urile de publicitate/analiză a vizitatorilor și tehnologii similare, activitatea dvs. de navigare pe site-urile noastre web sau aplicațiile pentru dispozitive mobile (de exemplu, conținutul coșului dvs.) poate fi corelată cu datele dvs. de contact pentru a primi comunicări direcționate.

În cazurile de mai sus, AEGEAN Group va aplica proceduri automatizate pentru a analiza comportamentul și preferințele dvs., astfel încât să identifice și să sugereze servicii și bunuri care ar putea fi de interes.

7. Schimbarea scopului


Vom folosi datele dvs. cu caracter personal numai în scopurile pentru care le-am colectat, cu excepția cazului în care considerăm în mod rezonabil că trebuie să le utilizăm pentru un alt motiv și că acest motiv este compatibil cu scopul inițial. Dacă doriți să primiți o explicație cu privire la modul în care prelucrarea pentru noul scop este compatibilă cu scopul inițial, contactați-ne. Dacă trebuie să folosim datele dvs. cu caracter personal într-un scop care nu are legătură cu scopul inițial, vă vom anunța și vă vom explica temeiul juridic care ne permite să facem acest lucru.
 

8. Linkurile terță parte


Site-ul nostru web poate include linkuri către site-uri web terță parte, microsite-uri, pluginuri și aplicații. Dacă faceți clic pe aceste linkuri sau activați aceste conexiuni, le puteți permite terților să colecteze sau să trimită date despre dvs. Aegean nu controlează aceste site-uri web terță parte și nu este responsabilă pentru declarațiile lor de confidențialitate. Prin urmare, ori de câte ori utilizați aceste linkuri sau microsite-uri sau când părăsiți site-ul nostru web, citiți notificarea privind confidențialitatea terțului respectiv.
 

9. Cookie-uri, semnalizatoare web și alte tehnologii similare

 
Site-ul nostru web utilizează cookie-uri și semnalizatoare web. Folosim cookie-uri și semnalizatoare web pentru a vă distinge de ceilalți vizitatori, pentru a vă urmări adresa IP și utilizarea site-ului nostru și pentru a afla numele site-ului web de pe care ați accesat site-ul nostru. Aceste informații sunt folosite pentru executarea contractelor încheiate cu partenerii noștri de afaceri și pentru a vă deservi mai bine prin îmbunătățirea designului site-ului, a produselor, serviciilor și promoțiilor noastre. Nu colectăm informații despre modul în care folosiți alte site-uri web.

Un cookie este un fișier de date mic care este plasat pe hard diskul computerului dvs. atunci când accesați un site web. Un „cookie de sesiune” expiră imediat ce încheiați sesiunea (de exemplu, închideți browserul). Un „cookie persistent” stochează informații pe hard disk astfel încât, atunci când încheiați sesiunea și reveniți ulterior pe site-ul web respectiv, informațiile cookie-ului sunt încă disponibile. Semnalizatorul web este un șir de cod scurt care reprezintă o imagine clară și este utilizat împreună cu un cookie.

Când vizitați site-ul nostru web, vom folosi atât cookie-uri de sesiune, cât și cookie-uri persistente. Aceste cookie-uri plasate de AEGEAN Group pot să conțină informații (de exemplu, un cod de utilizator unic) care sunt folosite pentru a urmări utilizarea site-ului nostru web și, în unele cazuri, adresa dvs. de e-mail. Semnalizatoarele web ne permit să obținem anumite tipuri de informații suplimentare despre acțiunile pe un site web asociate unei vizite, cum ar fi numărul cookie-ului unui vizitator, ora, data, durata și numărul de afișări de pagină, o descriere a paginii pe care este plasat semnalizatorul web și detalii despre toate articolele care au fost achiziționate.

În funcție de nivelul preferințelor dvs. privind consimțământul pentru cookie-uri, dacă vă înregistrați pe site-ul nostru, aceste cookie-uri plasate de AEGEAN Group ne permit să vă recunoaștem când reveniți pe site și vă oferă acces la informațiile contului dvs. Dacă vă salvați informațiile sau cumpărați sau încercați să cumpărați bilete de zbor și servicii de la Aegean, putem folosi cookie-uri și pentru a monitoriza și a păstra informații despre modul în care utilizați site-ul nostru web. În funcție de nivelul preferințelor dvs. privind consimțământul pentru cookie-uri, dacă nu ați salvat informațiile, nu ați încercat să comandați sau nu ați comandat de la noi, vom monitoriza și menține informații despre utilizarea site-ului nostru.

Puteți activa sau dezactiva cookie-urile în orice moment utilizând opțiunile respective oferite pe site-ul nostru.

10. Contul meu

 
AEGEAN Group oferă o experiență web ușor de utilizat și personalizată prin Conturile „MyAegean” ale utilizatorului, adică un cont web de bază și un cont de fidelitate Miles+Bonus. Utilizatorii înregistrați cu astfel de conturi furnizează date personale de identitate și contract, pentru a experimenta o utilizare rapidă și mai ușoară a site-ului. Deși înregistrarea contului web Basic nu mai este oferită pentru utilizatori noi, datele existente ale utilizatorilor contului web Basic vor continua să fie procesate conform prezentei Notificări de confidențialitate. În plus, utilizatorii pot participa la programul de fidelitate al AEGEAN Group, Miles+Bonus. Miles+Bonus este un program de recompense care include oferte, beneficii și servicii pentru pasagerii care călătoresc frecvent prin acumularea, cumpărarea și valorificarea milelor. Membrilor li se va solicita să ofere date suplimentare, cum ar fi datele despre cărțile de îmbarcare și chitanțele biletelor pentru a participa la program și pentru a acumula și a valorifica mile. În plus, AEGEAN Group va avea obligația să permită accesul la (să trimită și să primească) datele dvs. cu caracter personal tuturor terților care participă la acest program pentru a gestiona milele acumulate în contul dvs. În orice caz, puteți accesa secțiunea „Profilul meu” de pe site-ul nostru web pentru a vă gestiona sau/și modifica datele. Dacă vă dați consimțământul explicit pentru primirea de materiale de marketing ca membru Miles+Bonus, materialele respective pot conține sugestii și oferte de la toate părțile care participă la program.

11. Servicii mobile


Oferim aplicații pentru dispozitive mobile care pot fi descărcate pe smartphone-ul sau dispozitivul dvs. mobil. Aceste aplicații au diverse funcții care îmbunătățesc experiența clientului. Pe lângă faptul că oferă servicii, aplicațiile noastre colectează date cu caracter personal care vor fi utilizate în conformitate cu această notificare. Le oferim clienților un link spre această notificare înainte să descarce oricare dintre aplicațiile noastre (Numele aplicației: Aegean Airlines, Numele dezvoltatorului: AEGEAN Airlines SA).

12. Confidențialitatea copiilor


Nu colectăm intenționat informații de la persoane cu vârsta sub 16 ani. Site-ul web, produsele și serviciile noastre sunt toate destinate persoanelor care au cel puțin 16 ani. Dacă aveți sub 16 ani, nu folosiți acest site web și nu introduceți informații pe acesta sau printr-una dintre funcțiile conexe, nu vă înregistrați pe site, nu faceți achiziții prin intermediul site-ului web și nu ne trimiteți informații despre dvs., inclusiv numele, adresa, numărul de telefon sau adresa de e-mail. Dacă aflăm că am colectat sau primit date cu caracter personal de la un copil sub 16 ani (cu excepția datelor necesare pentru rezervare și emiterea biletelor), vom șterge informațiile respective, mai puțin în cazul în care am obținut consimțământul persoanei responsabile pentru copil. În cazul în care credeți că am putea deține informații de la sau despre un copil sub 16 ani (cu excepția datelor necesare pentru rezervare și emiterea biletelor), contactați-ne.
 

13. Cine mai poate avea acces la informațiile dvs.


Pentru a vă deservi cât mai bine, putem permite accesul la datele dvs. cu caracter personal furnizorilor de servicii care ne oferă servicii de asistență sau care ne ajută să comercializăm produsele și serviciile noastre. Furnizorii de servicii sunt terți care prestează servicii în numele nostru. Aceștia sunt obligați prin contract să utilizeze informațiile dvs. doar pentru a ne ajuta să vă oferim produsele și serviciile disponibile de la AEGEAN Group.

Pentru a facilita aranjamentele de călătorie, va trebui adesea să permitem accesul la datele dvs. cu caracter personal unor terți, cum ar fi companii aeriene, operatori de aeroport, autorități vamale, autorități de imigrare și agenții de turism implicate în efectuarea aranjamentelor de călătorie. De asemenea, permitem accesul la datele dvs. cu caracter personal terților care vă oferă servicii dvs. sau companiei Aegean, cum ar fi companiile care oferă asistență la aeroport.

Putem dezvălui datele dvs. cu caracter personal unei terțe părți căreia putem alege să îi vindem, transferăm sau cu care să fuzionăm părți ale companiei sau activelor noastre. Alternativ, putem încerca să achiziționăm alte companii sau să fuzionăm cu acestea. Dacă are loc o modificare la nivelul companiei noastre, noii proprietari pot utiliza datele dvs. cu caracter personal în același mod în care se menționează în această notificare privind confidențialitatea.

De asemenea, putem să dezvăluim datele dvs. cu caracter personal unei terțe părți dacă ne cereți acest lucru sau când considerăm că acest lucru este prevăzut de lege. .
 

14. Țările care au acces la informațiile dvs.


Serverele noastre, care vă stochează și păstrează informațiile în siguranță, se află în Spațiul Economic European. Însă mai mulți membri ai personalului și furnizori de servicii ai AEGEAN Group se află în alte țări. Ori de câte ori transferăm datele dvs. cu caracter personal în afara SEE, ne asigurăm că beneficiază de un nivel similar de protecție prin implementarea a cel puțin una dintre următoarele măsuri de protecție: Contactați-ne dacă doriți informații suplimentare despre mecanismul specific pe care îl aplicăm atunci când transferați date cu caracter personal în afara SEE.
 

15. Securitatea datelor


Am implementat măsuri de securitate adecvate (inclusiv proceduri de criptare, anonimizare sau/și pseudonimizare, dacă este cazul) pentru a preveni pierderea accidentală, utilizarea sau accesarea neautorizată, modificarea ori divulgarea datelor dvs. cu caracter personal. În plus, limităm accesul la datele dvs. cu caracter personal la acei angajați, reprezentanți, contractanți și alți terți care sunt îndreptățiți să le afle prin natura activității lor. Aceștia vor prelucra datele dvs. cu caracter personal numai în conformitate cu instrucțiunile noastre și se supun unei obligații de confidențialitate.

Am instituit proceduri pentru a face față oricărei suspiciuni de încălcare a securității datelor cu caracter personal și vă vom anunța cu privire la o încălcare, pe dvs. și orice autoritate de reglementare aplicabilă, în situațiile în care suntem obligați prin lege să facem acest lucru.
 

16. Păstrarea informațiilor


Vom păstra datele dvs. cu caracter personal doar atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor în care le-am colectat, inclusiv în scopul îndeplinirii oricăror cerințe legale, legate de contabilitate sau de raportare.

Pentru a determina perioada adecvată de păstrare a datelor cu caracter personal, luăm în considerare volumul, natura și sensibilitatea datelor cu caracter personal, riscul potențial de prejudiciere cauzată de utilizarea sau divulgarea neautorizată a datelor dvs. cu caracter personal, scopurile în care prelucrăm datele dvs. cu caracter personal și dacă putem atinge aceste scopuri prin alte mijloace, precum și cerințele legale aplicabile.

Politica noastră de păstrare, pe care o puteți solicita contactându-ne, oferă detalii despre perioadele de păstrare pentru diferite aspecte care țin de datele dvs. cu caracter personal. În anumite circumstanțe, ne puteți solicita să ștergem datele dvs. Citiți secțiunea „Solicitarea ștergerii” de mai jos pentru informații suplimentare.

Când expiră perioadele de păstrare de mai sus, ștergem sau anonimizăm datele dvs. cu caracter personal (astfel încât să nu mai poată fi asociate cu dvs.) în scopuri de cercetare sau statistică, caz în care putem folosi aceste informații pe o perioadă nedefinită, fără să vă trimitem o notificare suplimentară.
 

17. Drepturile dvs.


Aveți dreptul:
  1. Să solicitați accesul la datele dvs. cu caracter personal („solicitare de acces din partea persoanei vizate”). Astfel, puteți să primiți o copie a datelor dvs. cu caracter personal pe care le deținem și să verificați dacă le prelucrăm conform legii.
  2. Să solicitați corectarea datelor dvs. cu caracter personal pe care le deținem. Astfel, puteți să corectați eventualele date incomplete sau inexacte pe care le deținem despre dvs., deși este posibil să fie necesar să verificăm corectitudinea noilor date pe care ni le oferiți.
  3. Să solicitați ștergerea datelor dvs. cu caracter personal. Astfel, puteți să ne solicitați să ștergem sau să eliminăm datele cu caracter personal atunci când nu există motive întemeiate pentru a le prelucra în continuare. De asemenea, aveți dreptul să ne solicitați să ștergem sau să eliminăm datele dvs. cu caracter personal dacă v-ați exercitat cu succes dreptul de a vă opune prelucrării (vedeți mai jos), dacă este posibil să vă fi prelucrat ilegal informațiile sau dacă avem obligația să ștergem datele dvs. cu caracter personal pentru a respecta legislația locală. Rețineți, totuși, că nu vom putea întotdeauna să dăm curs solicitării dvs. de ștergere din anumite motive legale asupra cărora vă vom informa, dacă este cazul, în momentul în care trimiteți solicitarea.
  4. Să vă opuneți prelucrării datelor dvs. cu caracter personal dacă ne bazăm pe un interes legitim (sau pe cel al unei terțe părți) și, dintr-o anumită cauză, vă opuneți prelucrării în acest temei, deoarece considerați că vă afectează drepturile și libertățile fundamentale. De asemenea, aveți dreptul să vă opuneți în cazul în care prelucrăm datele dvs. cu caracter personal în scopuri de marketing direct.
  5. Să solicitați restricționarea prelucrării datelor dvs. cu caracter personal. Astfel, puteți să ne solicitați să suspendăm prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în următoarele situații: (a) dacă doriți să stabilim corectitudinea datelor; (b) dacă modul în care utilizăm datele este ilegal, dar nu doriți să le ștergem; (c) dacă doriți să păstrăm datele, chiar dacă nu ne mai sunt necesare, deoarece aveți nevoie de acestea pentru a stabili, a exercita sau a apăra drepturi legale; sau (d) v-ați opus utilizării datelor dvs. de către Aegean, dar trebuie să verificăm dacă avem motive legitime superioare pentru a le utiliza.
  6. Să solicitați transferul datelor dvs. cu caracter personal către dvs. sau către un terț. Vă vom trimite dvs. sau unui terț pe care l-ați indicat datele dvs. cu caracter personal într-un format structurat, utilizat frecvent, care poate fi citit de dispozitive. Rețineți că acest drept se aplică numai informațiilor automatizate pe care ați consimțit inițial să le utilizăm sau în cazul în care am folosit informațiile pentru a încheia un contract cu dvs.
  7. Să vă retrageți consimțământul în orice moment dacă ne bazăm pe consimțământ pentru a vă prelucra datele cu caracter personal. Însă acest lucru nu va afecta legalitatea prelucrării efectuate înainte să vă retrageți consimțământul. Dacă vă retrageți consimțământul, este posibil să nu vă putem oferi anumite produse sau servicii. Vă vom informa dacă este cazul în momentul în care vă retrageți consimțământul.
Dacă doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile menționate mai sus, contactați-ne.
 

18. În general, nu se percep taxe


Nu trebuie să achitați o taxă pentru a accesa datele dvs. cu caracter personal (sau pentru a exercita oricare dintre celelalte drepturi). Însă putem percepe o taxă rezonabilă dacă solicitarea dvs. este clar nefondată, repetitivă sau excesivă. Alternativ, putem refuza să dăm curs solicitării dvs. în aceste condiții.
 

19. De ce am putea avea nevoie de la dvs.


Poate fi necesar să vă solicităm anumite informații pentru a vă confirma identitatea și a vă asigura dreptul de acces la datele cu caracter personal (sau de exercitare a oricăruia dintre celelalte drepturi). Aceasta este o măsură de securitate pentru a ne asigura că datele cu caracter personal nu sunt divulgate vreunei persoane care nu are dreptul să le primească. De asemenea, este posibil să vă contactăm pentru a vă solicita informații suplimentare în legătură cu solicitarea dvs. pentru a putea să vă răspundem mai repede.
 

20. Termenul limită de răspuns


Încercăm să răspundem la toate solicitările legitime în termen de o lună. Ocazional, ne poate lua mai mult de o lună dacă solicitarea dvs. este deosebit de complexă sau dacă ați formulat mai multe solicitări. În acest caz, vă vom informa și vă vom ține la curent.
 

ANEXA I

Definiții

Datele cu caracter personal sunt informații care pot fi asociate cu o persoană. Datele sunt considerate personale în cazul în care persoana vizată poate fi identificată, direct sau indirect. Printre exemple se numără numele persoanei, un număr de identificare, data nașterii, datele de localizare și datele de contact. Aceasta nu include datele a căror identitate a fost eliminată (date anonime).

Datele cu caracter personal sensibile sau categoriile speciale de date includ date precum: religia, ideologia, opiniile sau activitățile politice, starea de sănătate, informațiile genetice sau biometrice, originea rasială și etnică, procedurile și sancțiunile administrative sau penale.

Stabilirea profilului înseamnă orice formă de prelucrare automatizată a datelor cu caracter personal care constă în utilizarea datelor cu caracter personal pentru a evalua anumite aspecte personale referitoare la o persoană.

Persoana vizată este o persoană fizică la care se referă datele cu caracter personal.

Prelucrarea / Prelucrarea datelor reprezintă orice activitate, operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra unor seturi de date cu caracter personal, indiferent de procedura și mijloacele (automatizate sau nu) aplicate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, revizuirea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în alt mod, alinierea sau combinarea, interconectarea, blocarea, ștergerea, arhivarea, vizualizarea și distrugerea datelor cu caracter personal.

Fișier de date înseamnă orice set structurat de date cu caracter personal care sunt accesibile în așa fel încât să facă posibilă identificarea persoanei în cauză din datele respective.

Divulgare înseamnă a face accesibile datele cu caracter personal.

Evaluarea impactului privind protecția datelor este un proces sistematic de identificare, evaluare și documentare a riscurilor și a impactului activităților de prelucrare a datelor cu caracter personal asupra drepturilor persoanelor fizice.

Operatorul de date este persoana juridică care decide scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Persoana împuternicită de operatorul de date este persoana fizică sau juridică care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului de date.

Aplicația Aegean

Profitați din plin de experiența dvs. de călătorie cu Aegean App.