Planificați-vă călătoria spre Catania

Așezată în umbra Etnei, cu plajele sale acoperite cu pietre negre de origine vulcanică, Catania este însăși esența barocului sicilian. Călătoriți cu Aegean Airlines către cel de-al doilea oraș ca mărime din Sicilia, metropola sudului italian, care suportă cu stoicism izbucnirile temperamentale ale celui mai înalt vulcan activ din Europa. 

Catania a fost fondată în 729 î.Hr. de a doua generație de coloniști greci care s-au stabilit pe insulă.  Catania a fost distrusă de erupția vulcanică din 1669 și făcută una cu pământul de cutremurul din 1693, dar în secolul al XVIII-lea aceasta a fost reconstruită cu pietrele vulcanice cenușii ale Etnei. Localnicii au învățat de-a lungul veacurilor să trăiască în armonie cu „fiara” din lavă și se încăpățânează să-și construiască casele cu fața spre vulcan, folosind pentru aceasta materialele aruncate de vulcan în timpul erupțiilor și strângând recoltele bogate plantate pe solul vulcanic fertil.  

Centrul istoric al orașului se află sub protecția UNESCO, fiind o capodoperă arhitectonică și artistică unică. Chiar lângă piața Duomo, cu sculptura sa în formă de elefant, puteți simți atmosfera specifică a orașului în Pescheria, pitoreasca piață de pește din Catania. Chiar dacă nu înțelegeți o iotă din dialectul sicilian, veți fi încântați de atmosfera cu specific folcloric. 
Încercați pastele alla Norma, un fel de mâncare care își trage numele de la opera lui Bellini. Rezervați-vă biletele pe www.aegeanair.com și călătoriți către locul în care a apărut faimosul gelato, unde gastronomia este, mai presus de toate, sinonimă cu civilizația.  

Zboruri și oferte spre Catania